Batalionul `Potemkin` - nava revoluției

Nava de luptă Potemkin a fost lansată în septembrie 1900 din stocurile lui Nikolaev. În acel moment a fost considerat cel mai puternic din Flota Mării Negre. Crearea acestei nave a devenit un punct de reper pentru procesul de tranziție de la mai multe soluții tehnice care au devenit caduce pentru cele mai moderne.

Dezvoltarea proiectului și construcția a fost realizată de inginerul E. Schott - student al faimosului constructor de nave NE Kuteinikov.

Nava de luptă "Potemkin" avea o jumătate de rezervor ridicat, care permite reducerea inundabilității arcului său în timpul unei furtuni și, de asemenea, a reușit să ridice până la șapte și jumătate de metri deasupra apei axele armei. Pentru prima dată, a fost stabilit un control centralizat în focul de artilerie, efectuat din postul din timonerie.

În plus, nava de luptă "Potemkin" este prima navă cu cazane noi, în construcția căreia au fost utilizate unități de tuburi de apă pentru combustibil lichid. A fost pentru prima dată când au fost instalate macarale pe Flota Mării Negre pentru ridicarea bărcilor și a bărcilor.

În vara anului 1902, această navă modernă, plutitoare de numai doi ani, a fost trimisă spre finalizare și re-echipare. Condițiile inițiale de întoarcere în serviciu au fost întrerupte de focul cazanului. Daunele au fost semnificative. Ca urmare,înlocuiți cazanele prin ajustarea lor la combustibil solid. Defecte au fost de asemenea descoperite în armura turnului. Ca urmare, revenirea în serviciu a navei a fost amânată până în 1904.

Nava de luptă Potemkin poseda o deplasare de 12,9 tone, lungimea corpului ei fiind de 113 metri, lățimea 22 la un tiraj de 8,4. Nava sa mutat la o viteză maximă de 16,7 noduri, cu o rezervă de combustibil de 1100 de tone.

Echipa de luptă a fost formată din momentul stabilirii. În mod special pentru el a fost formată cea de-a 36-a echipă navală cu diverse specialiști de nave: artilerie, mecanici, mineri. Când în 1905 a fost lansat în cele din urmă "Prințul Potyomkin-Tavrichesky", la bord erau 731 de persoane, dintre care 26 erau ofițeri.

De la începutul construcției navei, echipajul a început contacte strânse cu dockerii revoluționari ai lui Nikolaev. La bord, chiar și literatura bolșevică a fost distribuită. Aparent, prin urmare, a fost decis să se efectueze finalizarea în Sevastopol.

În acest moment, cercurile social-democraților sub conducerea bolșevicilor Yakhnovsky, Gladkov și Petrov au început să fie creați în marină. Au inclus un ofițer în Potemkin, un ofițer de artilerie Vakulenchuk, care a menținut contacte permanente cu organizațiile revoluționare locale din multe porturile din Rusia.

În toamna anului 1905, a fost planificată o revoltă armată pentru flotă, care urma să fie decisivă pentru aspectul general. Cu toate acestea, nava de război Potemkin, rebeliunea care a izbucnit luni în urmă, a depășit evenimentele planificate. Motivul a fost represiunea, pe care comanda a vrut să o impună membrilor rebeli ai echipajului care refuza să mănânce carne putredă. Răspunsul la represiune a fost dezarmarea marinarilor de către ofițeri și o luptă. Comandantul navei, precum și mai multe rânduri de ofițeri de rang înalt, au fost uciși. Restul sunt arestați.

În același timp, Vakulenchuk, care a fost inițial împotriva revoltei împotriva navei de luptă "Potemkin-Tavrichesky" a izbucnit în afară de mișcarea generală, totuși a preluat conducerea navei pe sine. Cu toate acestea, în curând, deja în cursul unei revolte generale, a fost ucis, iar bolșevicul Matyushenko sa ridicat în fruntea navei revoluționare. Ei s-au alăturat și de distrugătorul N 267, care a fost așezat la raidul Tenderovsky. Potemkin-ul de luptă al țarului a devenit nava revoluției.

Cu toate acestea, la 18 iunie, el a fost înconjurat de o escadrilă puternică de unsprezece nave militare, care intenționau să o distrugă. Când nava rebelă îndrăznea să se bată, nu au existat fotografii de la distrugătoare: echipajele lor, stând pe partea tovarășilor lor, au mers la punți cu strigăte de "ura".

Nava de luptă, la bordul căreia nu mai aveau provizii și apă, încerca să se înmoaie portul Odesa, și după - Feodosia, unde deja aștepta armata regală. A trebuit să mă duc la Constanța și să mă predau autorităților române, care au returnat nava în Rusia.

Într-un efort de a șterge din memorie, chiar numele lui a fost redenumit, iar echipa sa a rămas în România ca emigranți politici.