Adevărata cunoaștere în filosofie

Adevărul oricărei cunoștințe și obiect poate fi dovedit sau pus la îndoială. Antinomia lui Kant, care sugerează că chiar și două ipoteze opuse pot fi fundamentate logic, pune adevărata cunoaștere în rangul unui animal mitic. Un astfel de animal, poate, nu există deloc, iar Karamazovskaya "nimic nu este adevărat, totul este permis" ar trebui să devină cel mai înalt postulat al vieții umane. Dar despre totul în ordine.

Relativismul filosofic, și chiar mai târziu - solipsismul, a subliniat lumii că adevărata cunoaștere nu este întotdeauna așa. Problema a ceea ce poate fi considerată autentică în filosofie și ceea ce este falsă a fost ridicată de foarte mult timp. Cel mai cunoscut exemplu al luptei vechi pentru adevărul o propoziție este argumentul lui Socrate cu sofiști și filosof celebru spune: „Știu că nu știu nimic.“ Sofliștii, printre altele, au fost printre primii care au pus la îndoială aproape totul.

ori Theology un pic filosofi fervoare pacificat, oferind „numai adevărat“ și o vedere doar de viață și crearea lumii de către Dumnezeu. Dar Giordano Bruno și Nicolae Cusanus, datorită descoperirile lor științifice, empiric dovedit că soarele nu se învârte în jurul Pământului, și planeta în sine nu este centrul universului. Descoperirea filosofilor și oamenii de știință ai secolului al XV-lea forțat să rupă din nou dezbatere despre ce înseamnă la cunoaștere adevărată, ca o planeta, așa cum sa dovedit, graba în spațiul necunoscut și înfricoșătoare. La acea vreme încep să apară noi școli filosofice și să se dezvolte știința.

Așadar, adevărul este cunoașterea, conform lui Aristotel, care corespunde complet realității. Această abordare este suficient de ușor să critice, deoarece nu ia în considerare atât iluziile intenționate, cât și nebunia. R. Descartes credea că adevărata cunoaștere diferă de falsă prin faptul că are claritate. Un alt filosof D. Berkeley a crezut că adevărul este ceea ce majoritatea este de acord cu. Dar, indiferent ce este, cel mai important criteriul adevărului este obiectivitatea sa, adică independența față de om și conștiința sa.

Nu se poate spune că omenirea, care complică tehnologia, a ajuns până acum să nege ideea că adevărata cunoaștere este deja la limită. Tehnologiile moderne, computerele și Internetul se aflau în mâinile unor societăți needucate și nepregătite, ceea ce a dus la intoxicarea informației și lacomie. În zilele noastre, informația se scurge din toate crăpăturile și numai adevăratul Moise din programare și științele sociale poate reduce acest flux. Această imagine este destul de clar descrisă în urmă cu 50 de ani, și anume în cartea „1984“, scrisă de George. George Orwell, în romanul său „Brave New World“, de Aldous Huxley.

Adevărata cunoaștere poate fi lumească, științifică sau artistică, precum și morală. În general, există atâtea adevăruri ca și în lumea profesiilor. De exemplu, problema foamea în Africa pentru om de știință este o problemă care necesită o abordare sistematică, iar pentru credincios este o pedeapsă pentru păcate. De aceea, în jurul multitudinii de evenimente merge atât de mult dezbatere în curs de desfășurare și, din păcate, tehnologia de mare viteză, știința și globalizarea nu a fost încă în măsură să aducă omenirea pentru a rezolva chiar și cele mai simple problemele morale.