Heine, `Lorelei`: vechea legendă germană

Rinul din apropiere de Cape Loreley își îngustează cursul. În acest loc este foarte periculos pentru navigație. În plus, aici este foarte profundă. Vântul bâjbâie pe cap, iar pe partea opusă sunetele cascadei sunt auzite. Numele a fost tradus odată ca "roci care șoaptă". Sub apă s-au format recife care au creat curenți turbulenți periculoși. Toate acestea împreună au dat naștere la multe naufragii. Un tânăr poet romantic din "Cartea cântărilor" din 1823 a plasat balada "Lorelei". Heinrich Heine nu a fost primul care a apelat la acest subiect. A romanticat-o, pe măsură ce epoca și experiențele sale personale erau necesare.

Heine Traducere

Nu o dată și în momente diferite, cei mai buni poeți ruși au abordat poemul lui Heine "Loreley". În fiecare dintre ele puteți găsi diferențe. Cea mai bună traducere a lui Heine "Loreley" este opera lui S. Marshak. Dar această alegere este o preferință subiectivă. Autorul acestui articol îi place traducerea baladei lui Heine "Loreley", creată de William Levik. De asemenea, este interesant să comparăm o traducere cu un substring. În poezia germană această lucrare este atât de emoționantă și muzicală încât a devenit un cântec popular.

Tema poeziei

Să descriem pe scurt despre ce vorbește Heine. Lorelei - zlatovolosaya femeie frumoasă - stând pe o stâncă înaltă și cântă, astfel încât toată lumea care trece prin ea, fără să vrea, aruncă vâsle sau naviga, și începe să asculte cântând ei și de ceas ca ea piaptănă părul ei de aur o creasta de aur. În acest moment, aerul este rece, întunecă Heillip - Rinul curge calm. Imaginea este atât de frumoasă încât atât cititorul, cât și înotătorul uită de viclenia din Rin. Nu e de mirare că navăctorul se uită la scânteia de la vârful stâncii și ascultă rime melodice misterioase. El încetează să mai observe rocile și în fața lui stă doar o viziune frumoasă, ale cărei sunete divine îl fac să-și piardă mințile. Sfârșitul este întotdeauna același - înotătorul se moare. Aceasta, ca și în primele stanzuri pe care Heine le-a spus, este un basm de vremuri vechi.

Poetic Tracks

În limba rusă, Wilhelm Levik a ales amfibrăhiul. A folosit rima ca o cruce, ca în original. 24 de linii de la traducător și 24 de linii în poemul german. Am început să luăm în considerare poemul lui Heine "Loreley". Poetul nostru nu sa abătut deloc de Heine. Eroul liric este pe țărm, iar sufletul său este jenat de tristețe. Este bântuit de o poveste veche, pe care o va spune acum. Poetul simte răcoarea venită din apă. Raine a adormit în întuneric. Eroul liric trece într-o altă lume și vede ultima rază a apusului aprins și fetița luminată de el pe stâncă.

Lorelei

Nu există nicio acțiune în poezie. E vorba doar de descrierea frumuseții fatale. Asta e, totul într-o strălucire aurie (acest cuvânt este folosit de trei ori, plasate una lângă alta, precum și trei repetiții Heine lui), eroul liric admiră, nu-și ia ochii. Acțiunea sa buna - fata pieptăna părul calm (această expresie se repetă de două ori în Heine - Sie kämmt IHR Goldenes Haar, Sie kämmt es mit goldenem Kamme) - odihnă fascinant. O melodie magică se revarsă din buzele ei, îi încânta și îl captivează complet. Și nu numai el, ci și vâscul care uita de valuri. Acum se va întâmpla tragedia: înotătorul va înghiți apele. Heine vorbește despre acest lucru ca un eveniment care nu poate fi prevenit (Ich glaube, die Wellen verschlingen). Puterea de a cânta Lorelei copleșește totul. Este trist că ultimele două stanzuri sunt subliniate de poetul german: Unde hat mit ihrem Singen, Die Loreley getan.

Cursa periculoasă

O cântec plină de putere necunoscută, îi surprinde pe barbati, că nu vede o stâncă imensă în fața lui. Se uită doar la înălțime, la frumoasa slujitoare de aur, Lorelei. Eroul liric prevede sfârșitul: valurile se vor închide pentru totdeauna peste vâsc. Întregul motiv este cântând Lorelei.

De ce autorul îi pasă de o poveste veche?

Poate, pentru că nu cu mult timp în urmă a supraviețuit colapsului speranțelor sale. Îndreptându-l pe Brentano, Heine sa întâlnit cu imaginea unui fatal, în plus față de voința lui, o frumusețe purtătoare, o frumusețe care la încântare. Poetul era îndrăgostit de vărul Amalie când locuia la Hamburg, dar nu ia răspuns. Experiențele sale au fost vărsate în liniile baladei. În zilele nazismului, cărțile lui Heine au ars la miză. Numai Lorelei era permis, ceea ce era perceput ca popular.