"Foamea nu este o mătușă": analogii literare și semnificația zilnică a expresiei

Cineva este norocos cu rudele, dar cineva nu este. Cei care sunt norocoși vor înțelege aforismul popular "foamea nu este o femeie". Oamenii care nu sunt familiarizați cu relații bune cu rudele nu realizează întreaga profunzime a proverbului considerat de noi. În orice caz, pentru ambele, vom face o mică cercetare. În ea, vom dezvălui semnificația și semnificația legăturii rudelor bune cu foamea.

Knut Hamsun, Foamea

Foamea - o condiție groaznică, dacă el mărește o persoană suficient de lungă. Pentru a nu muri de foame, oamenii fură, uneori ucid. O persoană trebuie să mănânce de trei ori pe zi sau cel puțin de două ori. Unii reușesc să mănânce o dată pe zi, dar atunci când circumstanțele forțează.

Literatura oferă exemple vii despre faptul că foamea nu este mătușa. În primul rând, este romanul lui Knut Hamsun "Foamea". Sfârșitul romanului este șters rapid din memorie, dar atelierele care descriu o persoană care nu a mâncat mai mult de o zi, rămân cu cititorul pentru totdeauna.

Cel mai interesant lucru este că personajul lui Hamsun este jurnalist. El trebuie să scrie pentru a mânca, dar el nu poate crea articole, pentru că este înfometat. Literele se îmbină. Rezi și dureri abdominale interferează cu munca. Hamsun este numit „norvegian Dostoevsky“ pentru ea cu o precizie uimitoare psihologică, învecinându-se pe meticulozitate, scrie în chinurile eroului. Un om dintr-un roman clasic ar fi de acord, fără să se gândească că foamea nu este mătușa lui.

Charles Bukowski

Creatorul unor romane autobiografice, Charles Bukowski, de asemenea, știa că o astfel de foamete, nu prin zgomot, pentru eroul majorității românilor, Henry Chinaski, în mod constant vrea să mănânce, dar de îndată ce are bani, ei se duc imediat în barul cel mai apropiat. Cu toate acestea, fag (afecțiune cunoscută sub numele de fondatorul „realism murdar“ prieteni) argumentează în lucrările sale cu două adevăruri convenționale: în primul rând, artistul trebuie să fie foame tot timpul pentru a crea ceva din vyhodyaschee- obișnuit de-al doilea, „burta plină la învățăturile surzilor ". Răspunsul la ambele argumente sunt corecte, el conchide: a) foame tetka- b) el personal funcționează cel mai bine atunci când el este de gând să mănânce o bună parte din cartofi fierți cu carne sau cârnați.

Serghei Dovlatov

Serghei Dovlatov nu rămâne în urma autorilor străini. Undeva în imensitatea lui nu prea impresionant, dar proza ​​sclipitoare a pierdut imaginea unui jurnalist foame, care a fost așezat în parc, în căutarea jind la lebede în iaz și au încercat despre cum să-i prindă mai bine.

Dar totul se termină bine: eroul întâlnește o doamnă bogată de vârstă mijlocie, care se ocupă de aprovizionarea cu alimente. Veți spune: "Alfonso!" Și ce să faceți, proverbul "foamea nu este mătușa mea" spune adevărul.

Apropo, Dovlatov afirmă în carnetele sale că această poveste are un prototip real și totul era exact așa cum este descris. Cu toate acestea, am promis să vorbim despre rude și foame, deci să luăm o interpretare lingvistică directă.

Rudele și foamea

Expresia "foamea nu este o femeie" implică faptul că o persoană are rude bune și cu siguranță îl vor hrăni și se vor mângâia, dacă este necesar. Ceea ce nu poate fi spus despre foamete - el este nemilos și torturiază un bărbat inexorabil, până când își găsește pântecele. O astfel de imagine binecuvântată, probabil, a fost locul unde a venit proverbul. Situația este plăcută deoarece persoana are rude care nu îi vor da o groapă așa.

Acum, când o persoană este înghițită în spiritul concurenței și dorința de profit, toate relațiile de familie zboară spre tătar. "Omul este un lup pentru om", a spus înțeleptul roman și a avut absolut dreptate. Aparent, în Roma antică, relațiile dintre oameni nu erau foarte plăcute.

Cu alte cuvinte, suntem foarte fericiți pentru cei care au, unde să meargă. Cu fiecare transformare a capitalismului (mai ales în Rusia), o persoană este rapid dezumanizată și individualizată. Comunicarea dintre oameni se desprinde. Oamenii se transformă în insule în oceanul vieții, plutesc pe cont propriu. Urmărind o imagine atât de sumbră, gândești involuntar: ce se va întâmpla dacă dintr-o dată mătuși, unchi, părinți vor dispărea din lume? Cine va merge la rătăcitorul înfometat?